luni, 15 octombrie 2012

Coasta de Azur...je t'aime!!!



Aceasta fotografie descrie perfect sentimentele mele despre aceasta zona.Am asteptat ceva vreme aceasta vacanta si a meritat pe deplin.Nu degeaba i-au spus Coasta de Azur...apa este incredibila, orasele sunt superbe, iar in aer pluteste relaxarea.

Cam asa ne-am inceput vacanta, harta, carticica si un macaron delicios (o prajiturica specifica francezilor pentru cei carora nu li se aprin beculetul ;) ).
Voi incerca sa va dau cateva ponturi despre ce puteti vizita, manca.Nu va ganditi la muzee sau altceva de genul.Vorbesc despre hoinareala pe strazi, pauze lungi impreuna cu un pahar de vin si o mancare delicioasa.

Voi incepe cu Nisa, unde am si stat in aceasta vacanta.Am fost extrem de inspirate cand am ales hotelul pentru ca am fost extrem de aproape de cea mai importanta zona de shopping - Bulevardul Jean Medicin- unde gasiti multe magazine locale si in capatul caruia se afla cea mai importanta zona pietonala cu multe restaurante si gelaterii - Place Massena (Rue Massena).

Aproape de aceasta piata se afla Strada Cours Saleya unde in timpul zilei este tot timpul targ de vechituri sau piata de flori in anumite zile, iar seara restaurante cat vezi cu ochii.
Aici se afla partea veche a orasului, cu stradute mici si magazinase cochete.

Tot pe aici se afla un parc  cu o minunata priveliste - "Parc de la Colline du Chateau" unde se afla si o cascada superba si unde noi am poposit pentru un minunat picnic (bucatele le-am achizitionat de la un supermarket).




 Bineinteles ca nu puteti rata portul si "Promendade Des Anglais" - faleza.Noi ne-am plimbat pe inserat.Faceti o pauza pe plaja, cu pietre intr-adevar, dar superba cu apa turqoaz...o minunatie.


In rest nu am vizitat nimic in mod deosebit.
Un lucru important este ca in apropierea Bulevardului Jean Medicin se afla Gara Centrala, unde gasiti toate informatiile de care veti avea nevoie ;)

Urmatoarea locatie vizitata a fost Monaco-Monte Carlo.Am ajuns cu autobuzul (1 Euro).Aici am vizitat orasul vechi - Monaco Ville - ne-am plimbat pe stradute si am aruncat o privire vestitului Casino din Monte Carlo.Mai sunt de vizitat cateva gradini si am inteles ca si Muzeul Oceanografic, insa noi am preferat sa ne odihnim la un restaurant :D


Langa Casino se afla unul din locurile unde vroiam neaparat sa ajung, si anume magazinul "Laduree" unde am degustat din minunatele macarons :)

 O alta locatie de vizitat este bineinteles Cannes. Era deja a 4-a zi si am preferat sa ne plimbam intr-un trenulet impreuna cu mosulicii :)))...a fost mai usor decat sa o luam de nebune pe strazi.Nu are nimic spectaculos, insa din momentul in care pasesti parca simti o bucurie inexplicabila.Multe magazine de lux, hotelulri celebre unde s-au filma filme si mai celebre, portul plin de yachturi care mai de care, plaja cu nisip auriu de data aceasta si oameni relaxati, fara griji.

 Am mai vizitat si Saint Paul de Vence - cel mai inalt sat litoral din Europa.Nu sunt foarte multe de vazut, doar vechiul oras, un fel de cetate cu stradute extrem de mici, magazine dragalase(si scumpe) sio arhitectura superba.


De vizitat mai este si EZE, unde noi nu am mai ajuns.Am ajuns in schimb in Villefranche sur Mer, un orasel la aproximativ 20 de minute de mers cu autobuzul din Nisa.In acelasi stil cu Nisa, un port dragut, plaja, stradute cu multe magazinase.

Acum sa trecem la partea si mai interesanta, cu ce bunatati ne-am infruptat.Pain au chocolat erau la ordinea zile, la fel si croissantele cu unt.
Ce sa mai spun de macaron, abia asteptam sa le gust la mama lor acasa.Absolut delicioase!!!

Inghetata

Prajiturele fel de fel...



 Scoici...delicioase midii cu sos de smantana, de vin, rosii, smantana si curry sau umplute cu pesto....yummy


Peste si "Frito Misto" - fructe de mare pane...geniale



Minunata si vestita supa de ceapa
Bineinteles paste cu fructe de mare

Si muuuulllttt vin :)

Ca o concluzie este o zona superba!!!Asa ca nu va ganditi de doua ori inainte de a merge!

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Dorada la cuptor cu salsa de ceapa


E weekend - sper ca aveti unul placut - si este momentul perfect sa ne rasfatam cu un pranz delicios, dar mai rapid decat ar parea.
Tot ce trebuie sa faceti este sa faceti o vizita la piata.Eu am fost la Piata Obor cu gandul sa achizitionez un peste delicios.Problema este ca, sincera sa fiu, n-am curatat niciodata un peste intreg :D...si se pare ca inca nu este momentul :))))
Asa ca am zambit frumos si domnului de la care am cumparat pestele i s-a facut mila de mine si mi l-a curatat el.Asa ca am venit spre casa hotarata sa iau un pranz delicios.

Ingrediente pentru peste :

  • 2 bucati dorada - aproximativ 0,5 kg fiecare
  • 1 lingura de boabe de coriandru
  • 1 lingurita de turmeric pudra
  • 2 lingurite de usturoi pasat
  • 2 linguri de ulei de masline
  • 1 lingurita de sos de peste
  • sare si piper dupa gust
  • 3-4 felii de lamaie
Ingrediente pentru salsa :
  • 1 ceapa medie, taiata solzi
  • 2 cepe verzi
  • ardei iute rondele, dupa gust si preferinte
  • patrunjel 
  • sucul de la o jumatate de lamaie
  • 2 linguri de ulei de masline
  • 1/2 lingurita de sos de peste
  • sare si piper dupa gust
Dupa ce ati curatat pestele si l-ai spalat, spergeti-l cu un prosop de hartie pentru a indeparta excesul de apa.Crestati pestele ca aromele sa intre bine in el si taiati-l pe lung pe burta.
Amestecati in mojar boabele de coriandru, usturoiul pisat, turmericul pudra, uleiul, sosul de peste, sarea si piperul pana se transforma intr-o pasta.
Frecati pestele cu acest amestec pe exterior si interior.Introduceti feliile de lamaie in interiorul pestelui si puneti 2-3 si deasupra.
Puneti peste intr-o tava cu hartie de copt si bagati tava in cuptorul incins pentru aproximativ 20 de minute.

Intre timp pregatiti salsa.
Amestecati ceapa taiata solzi, ceapa verde si ardeiul iute rondele, patrunjelul proaspat, zeama de lamaie, sosul de peste, uleiul, sarea si piperul.Gustati si asezonati dupa gust salsa.Lasati salsa deoparte ca sa absoarba aromele.nu va speriati de ceapa, aceasta se va inmuia si-si va pierde din iuteala.

Scoateti pestele si acoperiti-l cu salsa preparata.Va promit ca aceasta salata cu ceapa este exact ce-i trebuia pestelui.
Sper sa incercati aceasta reteta!
Pofta buna!